Am “uitat” de blog de ceva vreme buna. Si stiu ca se spune ca atunci cand faci ceva ce iti place cu adevarat, iti faci timp pentru acel ceva, oricat de ocupat ai fi. Dar cu regret in suflet o spun ca nu am avut timp…si nici inspiratie. Parca orice as vrea sa scriu mi se parea un subiect epuizat..si timpul a fost cam limitat cu mine in ultimele saptamani. Abia mi-am facut timp pentru somn si pentru a ma dezmeticii si a o lua in fiecare zi de la capat.
A fost o perioada de timp frumoasa, ocupata si plina de evenimente. Si mie imi place sa am activitate, ca daca nu simt ca ma sting…psihic in mod special. E fuga de lume prin alte activitati care sa nu iti aduca aminte de ea sau cel putin sa nu mai ai timp sa te gandesti sau sa o privesti prea mult.
S-a facut cald. Si parca e o caldura din aceea de vara. Parca as avea un deja-vu. Dar in acelasi timp stiu ca va fi o vara total diferita. Cu noi intamplari, cu noi experiente de viata care ma va ajuta sa mai dau din puful de pui de om jos si sa las loc de “penele” care marcheaza trecerea spre maturitate (cica). Maturitate care cred ca va fi pana la 80 de ani…sau cati om duce.
Am invatat inca un lucru, in ultima perioada de tacere…si anume…sa imi infrang fricile…pare o idee sadica, dar in acelasi timp imi da aripi…de fiecare data cand am mai trecut de una si am vazut ca nu e chiar atat de scary precum m-am gandit eu ca ar fi….am pe o bucatica de hartie..prinsa pe perete…cateva cuvinte la care mai arunc o ocheada din cand in cand…ca sa stiu ce am inceput…”viata e prea scurta ca sa nu spui ceea ce simti”.
Am si momente cand fundul meu atinge pamantul si uneori e o cadere dura … alta data e mai finuta ca sa spun asa. Se aseamana cu atunci cand te impiedici de un om pe strada, cazi, te prafuiesti bine, mai se vede o julitura si chiar o pereche de blugi rupti…si ai starea aia de ciuda sau nu stiu cum sa o explic…cand iti vine sa plangi…Ai de ales in a plange de nervi sau a te ridica…a te scutura bine de praf si a continua sa mergi pe strada…chiar daca ranile inca iti sangereaza si genunchiul julit se vede prin ruptura blugilor. Cam asa zic eu ca e si in viata. Ai doua variante: sa stai jos si sa iti plangi de mila sau sa te ridici si sa iti continui drumul. ..param pam pam…:P
Cam aici se termina mica mea “interventie”..
O seara frumoasa si plina de lucruri frumoase va doresc,
Alexx
Like this:
Be the first to like this post.
-ro.png”)
